Acesta este CEL MAI PERICULOS OM al momentului: există doar două fotografii neclare ale „șeicului invizibil”, liderul SIIL. Americanii pun o recompensă URIAȘĂ pe capul lui

Publicat: 16/06/2014, 09:18
Actualizat: 20/08/2014, 21:40

Povestea lui Abu Bakr al-Baghdadi sau Abu Du’a, liderul grupării sunnite SIIL (Statul Islamic din Irak și Levant – în funcție de limbă, abrevierea poate fi ISIS sau ISIL) este greu de spus. Mai toate informațiile despre acest doctor în Educație devenit „teroristul numărul unu în lume” provin din surse jihadiste. Imagini cu el există doar două. Nu se știe în ce țară se află, a fost dat mort sau arestat de mai multe ori. Este un personaj plin de mister, o aură cu care el însuși s-a înconjurat, pentru a rămâne cât mai mult în viață. A fost subestimat mult timp și a avut răgazul de a deveni unul dintre cei mai influenți jihadiști din lume. A reușit, cu câteva sute de oameni, să învingă soldați antrenați cu miliarde de dolari de Statele Unite. Nu doar că i-a învins, dar a trecut de armata și poliția irakiană din orașele cucerite recent fără a întâmpina prea multă ripostă. Soldații au fugit, pur și simplu, de la post. Dat fiind rolul acestui personaj în actuala situație din Orientul Mijlociu, gândul vă spune, în continuare, povestea lui Abu Du’a, scrisă cu singurele informații la care lumea întreagă a avut acces:

Nașterea șeicului

Se crede că are 43 de ani și că numele lui adevărat este Ibrahim Awwad Ibrahim Ali al-Badri al-Samarrai. S-a născut în Samara, în nordul Irakului. Are un doctorat în Educație, obținut la Universitatea Islamică din Bagdad, la sfârșitul anilor ’90. Se crede că, în 2003, la momentul invaziei americane în Afganistan, era cleric într-o moschee din Bagdad. În prima fază a invaziei, a început să conducă diverse grupări rebele.

A fost capturat în 2005 și ținut în Camp Bucca, închisoare americană. Pentru că nu se știa mare lucru despre el, a fost considerat un prizonier minor, așa că, în 2009, a fost eliberat. Se crede că această perioadă în detenție ar fi fost sursa radicalizării lui. Cert este că, în anul de după eliberarea lui, a devenit liderul a ceea ce acum numim SIIL (pe atunci, era ramura al-Qaida din Irak, iar liderul grupării a fost ucis). La scurt timp după, deși informațiile sunt neclare, a mers în Siria, unde a dezvoltat gruparea, mai ales de la începutul războiului civil de aici. A cucerit teritorii, a strâns sume uriașe de bani, mai ales din răpiri, după care s-a întors sau și-a trimis luptătorii în Irak.

SIIL există cu numele doar de anul trecut. Anterior, era o ramură al-Qaida, dar, cu timpul, gruparea a devenit prea radicală și au apărut divergențe cu liderii al-Qaida, în special cu Ayman al-Zawahiri. Așa se face că, în prezent, SIIL poate fi considerat o grupare pe cont propriu, mult mai periculoasă și sângeroasă decât ramura „convențională” a al-Qaida.

Există doar două poze cu „șeicul invizibil”. Strategia lui este să nu fie cunoscut după chip, ci după nume și fapte. Cum faptele lui sunt de o cruzime pe care puțini jihadiști o egalează, în jurul numelui lui s-a născut o sonoritate aparte, una care dă fiori. Își transmite mesajele audio, nu video, precum alți lideri al-Qaida. Își ține fața acoperită și nu li se arată cu chipul descoperit nici comandanților lui, de regulă.

10 milioane de dolari, prețul capului lui

În ultimii ani, de gruparea SIIL au fost legate sute de atentate. Acum, Abu Du’a este liderul unei armate de 7.000 de oameni care luptă sub steagul lui negru. Misiunea lor este de a crea un califat care să unească teritoriile cucerite în Siria și în Irak. Filosofia lui Al-Baghdadi, care se consideră protectorul sunniților, este că trebuie să existe un stat islamic, care fie guvernat de Sharia. La nivel micro, a reușit deja acest lucru. Emiratele lui au deja o organizare proto-statală, cu un sistem de asistență socială și cu un set de reguli inspirate de Sharia, explică Lelia Munteanu, senior editor gândul.

Și-a făcut un obicei din a publica pe Internet înregistrări cu hoți cărora li se taie mâinile, fumători biciuți în public etc. La fel cum, când cucerește noi orașe, filmează execuții (fie ele prin decapitare sau împușcare). „Puterea de a se apăra le este dată celor atacați, căci ei sunt nedreptățiți, iar Allah pe ei îi ajută, căci Allah este puternic” – cu acest verset, numărul 39, din Sura 22 își justifică toate crimele Abu Du’a. Numai vineri, oamenii săi au anunțat că au executat 1.700 de soldați irakieni.

Deși l-au lăsat o dată liber, americanii au realizat ulterior cât de periculos este acest doctor și l-au plasat, anul trecut, pe poziția a doua (după Ayaman al-Zawahiri, succesorul lui Osama Bin Laden) într-un top al celor mai căutați teroriști. El nu este identificat drept lider SIIL, ci membru al-Qaida.

Pe capul lui Abu Du’a este pusă o recompensă de 10 milioane de dolari.

„Moștenitorul de drept al tronului al-Qaida

De la Osama bin Laden încoace, comentează Al Jazeera, niciun alt lider terorist nu a avut un asemenea statut în rândul luptătorilor sunniți, nici atâtea victorii uriașe și șocante și nu a reprezentat o amenințare mai mare la adresa status-quo-ului decât Al-Baghdadi.

Un luptător SIIL le-a spus jurnaliștilor de la Reuters: „Șeicul Baghdadi și șeicul Osama sunt asemănători. Privesc cu ochii înainte, spre un viitor stat islamic”. De altfel, a adăugat luptătorul, Al-Baghdadi este „moștenitorul de drept al tronului al-Qaida”, nu Al-Zawahiri.

Un alt membru al armatei SIIL a spus, citat de Express: „Când ai armata lui, determinarea și credința lui, lumea ar trebui să se teamă de tine. Dacă nu se tem de Al-Baghdadi, sunt proști. În viitor, nu vor ști ce i-a lovit”.

Filmul cuceririi orașului Mosul

În noaptea de luni spre marți, aproximativ 1.500 de jihadiști membri ai grupării Statul Islamic din Irak și Levant (SIIL) au intrat în Mosul, al doilea cel mai mare oraș al Irakului, anunțând în difuzoare că eliberează localitatea. De eliberat, au eliberat și circa 1.000 de deținuți din închisori. Organizația Internațională pentru Migrație estimează că 500.000 de oameni au fugit de aici, de frica violențelor.

Ceea ce a șocat mai mult decât orice a fost că armata și poliția, ale căror efective erau de 15 ori mai numeroase decât ale jihadiștilor, conform presei internaționale, nici măcar nu au opus rezistență. Au fugit de la posturi, dezbrăcându-se de uniforme. Cei care au fost prinși de SIIL au fost măcelăriți. Într-o declarație făcută vineri, Barack Obama s-a arătat deranjat de refuzul trupelor irakiene de a se lupta cu insurgenții. „Am cheltuit mulți bani pentru a-i antrena. Faptul că nu vor să lupte arată o problemă de moral”, a comentat Obama.

Mai mult, luptătorii ar fi furat 425 de milioane de dolari din principala bancă a orașului, conform Washington Post. Guvernatorul provinciei Ninive, Atheel al-Nujaifi, a mai declarat că islamiștii ar fi furat alte câteva milioane din mai multe bănci din Mosul, dar și o „cantitate semnificativă de lingouri de aur”.

După Mosul, SIIL a cucerit Tikrit, orașul lui Saddam Hussein. Personalul american al unei baze aeriene din Irak a fost evacuat de urgență din motive de securitate.

Autoritățile locale spun că insurgenții au ocupat două districte la nord-est de Bagdad, unde, la fel ca în Mosul, forțele de securitate și-au părăsit posturile.

Noul val de violențe a aruncat Irakul la un nivel al morților apropiat de cel al anului 2008. Potrivit Națiunilor Unite, 2013 a fost cel mai sângeros an de la retragerea americanilor, cu 8.800 de morți, majoritatea fiind civili.

Miza noului val de violențe din Irak

Cu toate că atentatele teroriste nu au dispărut niciodată din Irak în ultimii 11 ani, cuceririle SIIL, mai ales a orașului Mosul, are implicații mult mai grave. Ele arată în primul rând că țara a scăpat de sub controlul guvernului lui Nuri al-Maliki.

Instabilitatea din Irak afectează serios o regiune deja foarte volatilă și ar putea duce pe un drum fără întoarcere pentru țări precum Siria și Irak.

De asemenea, nu e de neglijat nici anul în care are loc această escaladare a tensiunilor, respectiv cel al retragerii din Afganistan, unde există riscul repetării scenariului irakian.

În fine, un alt risc imposibil de neglijat pentru comunitatea internațională este că luptătorii europeni și americani despre care se crede că ar face parte din SIIL ar putea veni în Europa sau în SUA, pentru atacuri teroriste.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Jumătate de ţară, sub cod galben de vreme severă până sâmbătă seara. Rafalele de vânt...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Averea ascunsă a lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu a primit o veste neașteptată
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului...